Interzicerea păcănelelor în localitățile mici
Legislația care reglementează funcționarea jocurilor de noroc a suferit noi modificări. În aprilie 2024, a fost votată interzicerea păcănelelor în localitățile mici, acesta fiind impactul primar al modificărilor legislative. Modificarea a creat o serie de reacții și conflicte, mai ales în mediul politic. Citește în acest articol despre noile modificări legislative.
Inițial, obiectivul primar al demersului legislativ a fost scoaterea sălilor de joc în afara tuturor localităților, dar PSD a depus amendament prin care modificările se aplică doar localităților cu mai puțin de 15.000 de locuitori. Cu tot cu amendamentul acesta, până la urmă modificarea legislativă a fost adoptată cu majoritate de voturi, dar opoziția a sancționat amendamentul.
În Camera Deputaților legea păcănelelor care prevedea scoaterea sălilor de jocuri de noroc din localități, a fost votată diferit față de forma trecută de Senat. Varianta adoptată în Senat prevedea că aceste locații trebuie mutate la cel mult 50 de metri de limita teritorială a orașului sau a comunei. Aceeași distanță era prevăzută inclusiv pentru Capitală.
Ce prevedea forma inițială a modificărilor legislative
Inițial, la începutul anului 2023, s-a demarat o inițiativă care cerea să se închidă sălile de jocuri din punctele sensibile, cum ar fi cele de la parterul blocurilor. Demersul a luat amploare, apoi s-a cerut scoaterea sălilor din unitățile teritorial administrative.
Forma inițială a modificării legii, votată deja în Senat, intrată la vot în Camera Deputaților, prevedea ca sălile de jocuri de noroc să se afle la o distanță de 300 de metri de unități de învățământ, locurile de joacă, locurile de cultură, religioase, de artă, clinici și spitale. În timpul ședinței de plen coaliția de guvernare a decis să depună un amendament.
Amendamentul, preciza ca sălile de jocuri de noroc să rămână în localitățile cu mai mult de 15.000 de locuitori, adică în toate orașele mari din România. Deși opoziția a condamnat amendamentul, în final legea păcănelelor a fost votată cu tot cu acesta.
Modificările pe care le aduce noua lege a păcănelelor
Legea păcănelelor azi aduce noi modificări, nu doar referitoare la funcționarea sălilor de joc, dar și privind reclama, publicitatea, noi amenzi pentru nerespectarea prevederilor. Noile mențiuni legislative lovesc în primul rând în investitorii mici din industrie. Sălile de joc nu se vor putea muta în afara localității, practic nu există această posibilitate, pentru că localitățile sunt legate una de cealaltă.
Reclama și publicitatea pentru jocurile de noroc
Conform noilor modificări, reclamele autorizate pe teritoriul național se postează la loc vizibil pe materialele de promovare seria și numărul licenței de organizare deținute de organizatorul de jocuri de noroc. Nu sunt considerate acțiuni în scop de reclamă, publicitate sau cu caracter promoțional acțiunile desfășurate de organizatori în mod direct în locațiile și pe paginile de internet proprii.
Este interzisă publicitatea prin transmiterea de mesaje electronice nesolicitate care conțin informații cu privire la unul sau mai multe jocuri de noroc. Este interzisă și reclama din exterior pentru jocuri de noroc, site-uri pe care sunt găzduite platforme pe care se desfășoară jocuri de noroc sau branding folosind una dintre mărcile pe care un operator de jocuri de noroc le folosește, și care depășesc dimensiunea de 35 mp/panou/material publicitar.
Interzicerea păcănelelor în localitățile mici
Această modificare este practic cea mai importantă. Sala de joc, dacă are amplasate mijloace de joc de tip slot-machine, astfel cum sunt acestea definite în art. 10 alin. (1) lit. e) din OUG 77/2009, trebuie să se afle într-o unitate administrativ-teritorială cu o populație mai mare de 15.000 de locuitori.
Pentru a putea funcționa, o locație trebuie să aibă adeverință eliberată de primăria în a cărei rază teritorială se află sala de jocuri de noroc. După calculele inițiale ale puterii, această industrie trebuie să închisă sălile în peste 90% din localitățile din România.
Conform proiectului, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc va deschide un registru public, disponibil inclusiv online, și actualizat cel puțin o dată în fiecare zi, care va lista operatorii licențiați și autorizați să desfășoare activități în domeniul jocurilor de noroc. Acest lucru se întâmplă și acum.
Amenzi prevăzute de lege
Nerespectarea prevederilor menționate mai sus constituie contravenție şi se sancționează cu amenzi între 150.000 RON și 200.000 RON și confiscarea sumelor provenite din activitatea contravențională. În toate cazurile în care se constată săvârșirea contravenției Comitetul de Supraveghere dispune revocarea licenței clasa a II-a deținută de operatorul economic care desfășoară activități conexe jocurilor de noroc.
Amendamentele menționate mai sus reglementează și modifică Ordonanța 177/2009. După ce a fost votată în Camera Deputaților, for decizional, proiectul de lege a ajuns la promulgare la președintele Klaus Iohannis, apoi publicată în Monitorul Oficial, intrând în vigoare.
Modificări legislative anterioare
Dacă este să analizăm demersurile parlamentarilor români, aproximativ toate partidele politice, din opoziție până la putere, au susținut, declarativ, scoaterea sălilor de joc din orașe. Acest demers a pornit din opoziție, în mai anul 2023, preluat ulterior în septembrie 2023, de putere.
Ambel e părți au susținut acest un proiect de lege care prevedea îndepărtarea tuturor operatorilor de jocuri de noroc aflați în interiorul localităților, însă nu s-a concretizat. În octombrie 2023, Guvernul a adoptat ordonanța de urgență care stabilește taxe noi pentru operatorii de jocuri de noroc.
Atunci au fost impuse o serie de măsuri importante, dar mai ales taxe noi, foarte mari, și obligativitatea stabilirii sediului social în România. Schimbările menționau și interzicerea băuturilor alcoolice în locații, pentru a limita asocierea dependenței de alcool și jocuri de noroc.
Din octombrie 2023 până în prezent toate proiectele de lege pe tema eliminării sălilor cu sloturi și păcănele au fost blocate în comisiile de specialitate. Nu există studii referitoare la impactul negativ asupra jucătorilor, despre cât și cum joacă în sălile de joc.
Întrebări frecvente
Schimbările legislative se succed destul de des pentru industria jocurilor de noroc. Nu este ușor pentru investitorii din industrie, mai ales pentru investitorii mici. Aceste schimbări sunt motivate de nevoia de reglementare a industriei, în favoarea jucătorilor. Răspundem pe scurt întrebărilor referitoare la modificările privind interzicerea păcănelelor în localitățile mici.
Se interzic sau nu păcănelele în localități?
Inițial, proiectul de lege privind interzicerea păcănelelor prevedea excluderea acestora din toate localitățile. Forma inițială a trecut de Senat. În Camera Deputaților legea păcănelelor a fost votată cu un amendament important, care exclude toate orașele mari din țară din această reglementare.
Care este noua lege privind sălile de păcănele în localități?
După ce a fost adoptat amendamentul în Camera Deputaților, noua lege privind sălile de păcănele afectează în special investitorii mici, din localități care au sub 15.000 locuitori. În aceste localități sălile au fost deja închise după publicarea legii în monitorul oficial.
Au mai fost modificări ale legii privind jocurile de noroc?
În anul 2023, guvernul a adus modificări care vizau nu doar, taxele aplicate jocurilor de noroc, dar și cele privitoare la consumul de alcool în localurile cu jocuri de cazinou. Aceste schimbări legislative anterioare au fost acum completate cu noile modificări legislative.