Noile taxe la jocurile de noroc din octombrie 2023
Anul 2023 se încheie într-un ton sumbru pentru industria jocurilor de noroc, debusolată de schimbările intempestive stabilite de Guvernul României. Au crescut taxele și impozitele pentru operatorii de jocuri de noroc, în urma adoptării unei ordonanțe de urgență, în octombrie 2023. Află care sunt noile taxe la jocurile de noroc din noiembrie 2023.
Noua lege stabilește taxe mai mari pentru industria jocurilor de noroc. Motivarea OUG este evidentă, Guvernul avea nevoie urgentă de bani la buget. Prin ordonanța de urgență se stabilesc niveluri mai ridicate pentru taxele aferente licenței de organizare şi de exploatare a jocurilor de noroc, care se plătesc anual, precum și a taxelor speciale și a garanțiilor depuse de companiile din acest domeniu.
- Ce conține pagina:
- Noile taxe jocuri de noroc 2023
- Sedii în România
- Prevenirea dependenței
- Opinia FedBet
Motivația principală a creșterii taxelor noi pe jocuri de noroc 2023 a fost, evident, creșterea încasărilor la buget, pentru a evita deficitul bugetar de 6,84% din PIB prognozat pentru finalul anului. Astfel, a fost modificată OUGi nr. 77/2009 privind taxele pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări prin Legea nr. 227/2013. Mai jos redăm principalele modificări.
Noile taxe pe jocuri de noroc 2023 – motivele creșterii taxelor
Până acum, contribuțiile industriei de jocuri de noroc la bugetul de stat al României s-au ridicat la 1,3 miliarde de euro. Industria acoperă 1% din PIB-ul României, deci s-a considerat o sursă rapidă de venit la buget. Se consideră că jocurile de noroc online trebuie organizate și autorizate pe teritoriul României, și ulterior impozitate și taxate potrivit reglementărilor legale. Operatorii online trebuie să-și stabilească un sediu în țara noastră.
”Ținând cont de faptul că la sfârșitul lunii iunie 2023 potrivit contului de execuție bugetară România avea un deficit bugetar înregistrat de 2,33% din PIB respectiv suma de 37 mld. lei iar în lipsa unor măsuri fiscal bugetare deficitul bugetar prognozat până la sfârșitului anului 2023 depășește 6,84% din PIB (…) Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență”.
Motivația creșterii subite a taxelor, la puțin mai mult de un an de la ultimele creșteri de taxe, aplicate în vara anului 2022, conține și alte puncte. Este menționată ”protecția minorilor și a altor grupuri vulnerabile în scopul prevenirii dependenței față de jocurile de noroc”. S-a țintit și asupra operatorilor de jocuri de noroc online.
Operatori cu sedii permanente în România
Statul poate acorda licențe de organizare a jocurilor de noroc, societăților înmatriculate în România sau persoanelor juridice constituite legal într-un stat membru al UE care au înregistrat sediu permanent în România la nivelul căruia sunt recunoscute în totalitate veniturile din organizarea și exploatarea activității de jocuri de noroc. Licențele se emit pe fiecare tip de activitate și sunt exploatate în mod direct de deținătorul licenței.
Exploatarea jocurilor de noroc se poate realiza, în comun, de către 2 sau mai mulţi organizatori de jocuri de noroc, fiecare licențiat potrivit legii sau persoane juridice aflate sub control comun cu organizatori de jocuri de noroc licențiați potrivit legii, între care există un contract încheiat în condițiile legii, răspunderea revenind părților contractante.
Reclama pentru jocurile de noroc
Se impun restricții privind reclamele la jocuri de noroc. Sunt interzise publicitatea prin transmiterea de mesaje electronice nesolicitate care conțin informații cu privire la unul sau mai multe jocuri de noroc, dar și reclama outdoor pentru jocuri de noroc, care depășește dimensiunea de 35 m2/panou/material publicitar.
Nu sunt considerate acțiuni în scop de reclamă, publicitate sau cu caracter promoțional acțiunile desfășurate de organizatori în mod direct în locațiile și pe paginile de internet proprii. Se interzice afișarea valorilor sau bunurilor acordate prin bonusuri, promoții sau jackpoturi reale sau simulate în exteriorul locațiilor în care se desfășoară jocurile de noroc.
Taxe pentru operatorii de jocuri de noroc la distanță
Jocurile de noroc la distanță sau jocurile de noroc online sunt toate jocurile de noroc se desfășoară doar prin intermediul oricărui sistem de comunicații, fie că este vorba despre internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă și orice alte sisteme de transmisie, doar de către societăți licențiate de ONJN.
Societățile comerciale trebuie, în mod obligatoriu, să fie înmatriculate pe teritoriul României sau care operează printr-un sediu permanent în condițiile prevăzute în ordonanță. Operatorii care nu au sediu în România au termen de maxim 6 luni de la momentul intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență pentru a deschide unul, pentru a plăti taxe și impozite noi pentru jocuri de noroc.
Bani pentru prevenirea și tratarea dependenței tot de la operatori
Cu toate că ONJN nu a realizat niciodată niciun studiu și nu se cunoaște, de fapt, ce înseamnă dependența de jocuri de noroc în România, la ce nivel a ajuns, sau ce procent din jucătorii activi au această problemă, se iau măsuri strict financiare. Guvernul nu are un plan de măsuri prin care să prevină sau să trateze dependența, dar a început prin a colecta bani pentru înființarea unei noi comisii.
Se înființează pe lângă ONJN o activitate finanțată integral din venituri proprii, pentru promovarea respectării principiilor și măsurilor privind jocurile de noroc responsabile social. Veniturile proprii se constituie din contribuțiile organizatorilor jocurilor de noroc licențiați, cu următoarele contribuții anuale:
- Organizatorii de jocuri de noroc la distanță licențiați din clasa I – 500.000 euro anual.
- Persoanele juridice licențiate din clasa II – 15.000 euro anual.
- Jocurile la distanță monopol de stat clasa III – 100.000 euro anual.
Organizatorii de jocuri de noroc tradiționale licențiați, plătesc 200.000 euro anual pentru loto, 100 euro pentru fiecare aparat, 50.000 euro anual pentru pariuri mutuale, 200.000 euro anual pentru pariurile în cotă fixă, 100.000 euro anual pentru pariurile în contrapartidă, 4.000 euro anual pentru fiecare masă de joc, 5.000 euro anual pentru fiecare club de poker.
Pentru jocurile tip slot-machine se va aplica etapizat și progresiv taxarea. Banii colectați vor crește de la an la an. Se vor încasa 100 de euro anual pentru fiecare slot autorizat în cursul anului 2023, 300 de euro anual pentru fiecare slot autorizat în cursul anului 2024 și 500 de euro anual pentru fiecare slot autorizat în cursul anului 2025 și următorii ani.
Pentru jocurile bingo desfășurate în săli de joc se vor percepe 5.000 euro anual, iar pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune, 500.000 euro anual. Trebuie menționat că operatorii online aveau deja în derulare măsuri de avertizare, control și autoexcludere pentru clienții înregistrați.
Ce se va întâmpla cu banii pentru prevenirea dependenței?
Cea mai mare parte a banilor colectați vor ajunge tot la bugetul de stat. Veniturile din contribuțiile organizatorilor jocurilor de noroc licențiați încasate de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc se virează în procent de 70% către bugetul de stat, din conturile de venituri bugetare în care acestea au fost încasate.
Procentul de 30% rămas din totalul sumelor încasate este utilizat pentru activitatea finanțată din venituri proprii. Veniturile încasate din aceste contribuții se utilizează pentru finanțarea cheltuielilor curente și de capital, respectiv pentru prevenirea dependenței de jocuri de noroc, activitățile și programele de protecție a minorilor sau a altor grupuri vulnerabile , din punct de vedere social și economic, împotriva jocurilor de noroc, prevenirea și tratamentul dependenței de jocuri de noroc.
Banii vor fi folosiți și pentru reclamă și publicitate privind prevenirea dependenței de jocuri de noroc și promovarea jocului responsabil, realizarea infrastructurii IT – hardware și software, care va cuprinde baza de date realizată la nivel național în scopul combaterii și prevenției adicției de jocuri de noroc referitoare la persoanele autoexcluse și indezirabile, o linie de comunicare de tip telverde.
Dispar păcănele din baruri și cluburi
Conform OUG, sala de jocuri trebuie să aibă minimum 20 slot-machine în Bucureşti sau minimum 12 slot-machine în alte locaţii din țară. În spaţiile în care se desfăşoară acest gen de activitate ca activitate principală, nu se pot vinde băuturi alcoolice. Sala de jocuri nu poate să aibă intrare comună cu un spațiu în care se comercializează băuturi alcoolice.
Este interzisă orice formă de acces între o sală de jocuri de noroc și un spațiu comercial în care se comercializează băuturi alcoolice, inclusiv prin intermediul unei uși între cele două tipuri de spații. Pot exista maximum cinci slot-machine, pentru locațiile autorizate pentru activitatea de pariuri. Ordonanța stabilește noi niveluri de taxe și garanții pentru operatorii de jocuri de noroc.
Poziția FedBet în privința noilor taxe
Federația Organizatorilor de Jocuri de Noroc din România a răspuns acestor modificări făcând apel la nevoia de predictibilitate. Consideră că asemenea schimbări legislative pot dovedi eficiența, dacă reforma se va întinde cel puțin pe un interval m ediu de timp, ideal pe termen lung. Din FedBet fac parte cele două mari asociații ale industriei de profil – Rombet şi Romanian Bookmakers și la care Romslot este asociată.
Din iulie 2022, este al doilea val de modificări de ordin fiscal și operativ, care privesc industria jocurilor de noroc. Solicită o abordare strategică uniformă, utilă și predictibilă în ceea ce privește reglementarea industriei jocurilor de noroc din România. FedBet susține toate acțiunile Asociației Joc Responsabil, singura entitate care derulează programe de responsabilitate socială.
Asociația a fost mereu finanțată integral de mediul privat de operatorii de cazinouri licențiate, care a și înființat-o în urmă cu mai mult de 10 ani. Operatorii și-au îndeplinit an de an obligațiile legale cu privire la constituirea și alimentarea fondului pentru joc responsabil. Contribuția a depășit valoarea de 7 milioane de euro și, după aplicarea ordonanței, va crește semnificativ.
Concluzii – taxări mai mari pentru jocurile de noroc, fără analiză de piață
La fel ca majoritatea investitorilor din economia românească, și investitorii în industria jocurilor de noroc au nevoie de stabilitate și predictibilitate. Industria este importantă pentru economia României, cu 45.000 de angajați, impact economic de 1% din PIB, și grad de colectare a taxelor de 99,31%. Operatorii de jocuri de noroc au investit din bani proprii 7 milioane euro.
Taxele au crescut în iulie 2022, iar în octombrie 2023 nivelul de taxare a escaladat din nou. Operatorii au primit termen 6 luni să-și deschidă sediu în țară. Au crescut taxele pe aparate și garanțiile, dar s-au introdus și taxe noi care ar trebui să strângă bani pentru programele de prevenire a dependenței de jocuri de noroc. 70% din aceste taxe ajung la bugetul de stat și 30% din ele în programele de prevenție efectiv.
Întrebări frecvente
Explicăm pe scurt care sunt intențiile și obiectivele Guvernului României în ceea ce privește noua taxare a jocurilor de noroc în 2023. În articolul nostru găsești informații detaliate, preluate din OUG adoptată de Guvern în luna octombrie a acestui an. Găsești și punctul de vedere FedBet vizavi de aceste creșteri de taxe.
Se scot păcănele din oraș cu noua ordonanță din 2023?
Guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență care include noi taxe pe jocurile de noroc, care implică scoaterea aparatelor de păcănele din baruri și spații neamenajate explicit ca săli de joc. Obiectivul principal este colectarea banilor la bugetul de stat și o colectare mai mare.
Cresc taxele pentru operatorii de jocuri de noroc online?
O nouă măsură de taxe și impozite noi pentru jocuri de noroc se referă la obligarea operatorilor de jocuri de noroc să-și deschidă un sediu în România. Astfel, vor plăti impozit și pe cifra de afaceri. Operatorii au șase luni de zile timp să-și deschidă sediu în țara noastră.
Se colectează bani din jocuri pentru programele de prevenție?
Și până anul acesta operatorii de jocuri de noroc care funcționau legal colectau bani pentru Asociația Joc Responsabil. Taxele pentru prevenirea și tratarea dependenței de jocuri de noroc cresc foarte mult. Doar 30% vor merge direct în finanțarea programelor de responsabilitate socială, restul ajung în bugetul de stat.