Teorii care explică norocul începătorilor și cum se reproduce
Norocul începătorilor este un concept bine-cunoscut care însă nu are o definiție bine stabilită. La un câștig inexplicabil, fie la jocuri de noroc, fie la afaceri, de către un începător, cel mai probabil acestuia i s-a pus emblema de norocul începătorului, o variantă mai plauzibilă pentru faptul că a câștigat în fața altui participant cu experiență. Dacă vorbim de jocurile de noroc, cu siguranță acest concept este de preferat, decât faptul ca un jucător nou a luat decizii mai bune, decât un jucător cu experiență. Este norocul începătorului un lucru sigur sau este doar gelozia pe succes cea care l-a inventat?
Norocul Începătorului
Norocul începătorului nu exista într-adevăr. Efectele acestui presupus noroc au cauze foarte reale, care pot fi reproduse în circumstanțele potrivite. Exista mai multe motive pentru care un începător poate să reacționeze mai bine dar de cele mai multe ori, aceștia au performante mai slabe. Dacă un expert pierde în fața unui novice, acesta acel mai probabil va alege să creadă în norocul acestuia și nu în abilitățile lui, și ar ignora factorii cu adevărat posibili, care au dus la acest rezultat. Uneori începătorii au alte viziuni, nu sunt pe atât de plictisiți sau obosiți de acel câmp și vor risca fără o strategie anume, fiind posibili câștigători, pe când jucătorii experți vor aborda mereu o metodă sigură, care limitează ascensiunea rapidă.
Un începător, care nu are nici un fel de experiență și nu cunoaște strategii sau mișcări corecte, poate avea un dezavantaj, deoarece ar putea lua decizii greșite dar la fel de bine acesta poate fi și un avantaj, deoarece poate găsi soluții noi. În schimb, un jucător expert se bazează pe experiența lui, fapt care îl limitează la acțiuni și la risc. Pentru că jucătorul începător are mai multe posibilități, din start pleacă cu avantaj mai mare, față de jucătorul profesionist.
Încă un lucru care defavorizează experții, este presiunea sub care sunt puși pentru păstrarea performanței, fapt care duce la oboseala, iar oboseala produce erori, astfel ca în fața unui novice, un jucător expert obosit are șanse mari să piardă, chiar și daca acesta nu are nici un fel de experiență. Sub presiune, cortexul frontal încetează să lucreze la capacitate maximă, astfel că puterea creierului solicitat pentru sarcinile de gândire și raționament scade considerabil.
Depune efort
Începătorii nu au această problemă, deoarece nu sunt presați de performanță, mai mult decât atât, ei sunt conștienți că cel mai probabil vor pierde în fața adversarilor cu experiență, abordând nepăsarea, adică lipsa stresului și a presiunii. Memoria musculară este un alt factor care dezavantajează jucătorii experți, pentru simplul fapt că aceștia au trecut prin anumite situații, creierul le-a înregistrat ca și amintiri procedurale și atunci când situațiile se ivesc din nou, acestea acționează prin instincte, după denumirea populară.
Un jucător începător nu are aceste amintiri procedurale, în consecință, într- o situație de risc mare, acesta ar risca, pe când un jucător expert va opta pentru o soluție sigură. Memoria procedurală este memoria pentru modul de a face lucrurile.
Memoria procedurală ghidează procesele pe care le efectuăm și cel mai frecvent se află sub nivelul de conștientizare. Când este nevoie, amintirile procedurale sunt regăsite și utilizate automat pentru executarea procedurilor integrate implicate atât în abilitățile cognitive, cât și în cele motrice; de la legarea pantofilor la zborul unui avion la citit. Amintirile procedurale sunt accesate și utilizate fără a fi nevoie de control sau atenție conștientă. Memoria procedurală este un tip de memorie pe termen lung și, mai precis, un tip de memorie implicită. Memoria procedurală este creată prin „învățare procedurală” sau, repetând o activitate complexă de mai multe ori până când toate sistemele neuronale relevante lucrează împreună pentru a produce automat activitatea.
Există și teoria vrăbiilor, demonstrată de niște studenți de la Universitatea tel Aviv. Aceștia au făcut un experiment cu 60 de vrăbii pentru a înțelege cum anume iau acesta decizii cu privire la hrană. S-au format două câmpuri de studiu, unul cu mai puține găuri, care conțineau mâncare sigură dar limitată – câmpul cu mai puțin risc, și altul în care erau mai multe găuri, unde numai câteva conțineau mâncare dar în cantitate mult mai mare –câmpul cu un risc mai mare. În timp, vrăbiile au luat decizii diferite, mai exact 7 dintre ele au optat pentru câmpul cu risc ridicat dar cu recompense mai mari, în timp ce restul au rămas la câmpul cu risc mai mic și recompense mai mici. În ceea ce privește norocul începătorului, cei 7 participanți la risc reprezintă începătorii care au o șansă și câștigă imediat, în timp ce restul vrăbiilor reprezintă experți care au învățat să-și asume riscuri reduse pentru recompense mici.
Un exemplu în lumea reală a Teoriei Sparrow poate fi adesea observat pe piețele bursiere. Comercianții bursieri experimentați riscă mai puțin dar des, pentru a obține o recompensă, pe când începătorii intră ocazional pe piață, unde riscă imens pentru profituri mari. Riscurile mari obțin recompense mari și, deși este posibil să nu funcționeze tot timpul, deseori începătorii sunt dispuși să își asume acest risc.
Cele două teorii ne arată de fapt că norocul începătorilor poate fi practicat, chiar dacă nu suntem tocmai începători în acea activitate. Nu este ușor să controlezi mișcările instinctive, însă nici imposibilul iar cu gândirea unui jucător începător, cu siguranță avem mai multe avantaje.
